Evoluam și zâmbim, noiembrie 2017 vs noiembrie 2018 !

My lovely ladies,

Dacă acum un an veneam la Succes Day-ul de la Forever și luam în derâdere tot evenimentul neavând pe atunci gândirea pregătită pentru asa ceva, ei bine acum am venit cu o alta mentalitate, cu o alta viziune.

 

In urma cu un an, viața mea era într-o râpa și în capul meu grijile de natura profesionala nu îmi dădeau pace dând naștere la o grămada de întrebări.

Voiam neapărat sa știu ce anume pot face ca sa pot avea viziunea aceea de antreprenor ce mi-o doream foarte mult ca sa-mi pot creste activitatea în gimnastica fiind deschisa însă și la orice alta oportunitatea din alte domenii. Dar nu știam ce și cum, nu știam ce era de făcut, nu știam cu ce sa încep și mai ales, nu aveam curajul sa o fac de una singura. Sunt foarte fericita ca anul acesta am realizat într-adevăr cât de norocoasa sunt și ce oameni minunați mi-a scos viața în cale, oamenii aceia care toată lumea ar vrea să-i întâlnească. Sa știți, dragile mele, ca atunci când te setezi mental, acele persoane vor apărea în viata voastră, la locul potrivit și în momentul potrivit.

Îmi place foarte mult energia de acolo, o energie molipsitoare culminând cu ascultarea poveștilor acelor oameni, povesti de viata dure de altfel dar cu happy end, realizand și am convingerea ca acest business îl pot face toate categoriile de oameni, punând baza doar pe voința pe care o are fiecare pentru a creste profesional. Chiar dacă n-ai făcut și nu ai avut niciodată un business sau ai avut și ai eșuat, vreau sa știi ca aici lucram împreună, în echipa, și primești tot suportul de care ai nevoie pentru a creste. Recunosc, niciodată nu am fost o fana a lucrului drept urmare ca am lucrat doar o singura data în viata mea, și aia timp de o luna, mai exact anul trecut în noiembrie, dandu-mi demisia nereușind sa ma adaptez în acel colectiv fiind o persoana lipsita de încredere și copleșită de frici. In acest business eu îmi pot alege oamenii cu care vreau sa lucrez ceea ce este minunat dar chiar mai minunat este faptul ca de cele mai multe ori nici nu simt ca lucrez, ci mai degrabă ca învăț.

Am un business cu niște produse de o calitate superioara ce ni le oferă Forever pe care majoritatea dintre voi le cunoașteți și credeți-mă ca dacă un produs este foarte bun efortul pentru a-l vinde este unul scăzut deoarece ele se cam vând singure.

Prioritatea mea este sa ii fac pe oameni sa înțeleagă cat de important este sa ne educam pe noi înșine în primul rand dar și pe oamenii cu care vrem sa lucram ca folosirea de produse de calitate este un lucru ce se învață iar investiția financiara este una minima. Defapt, investești în tine consumând produsele ca sa le poți povestii oamenilor din experienta proprie beneficiile lor.

Așa ca eu am ales sa fac parte din categoria femeilor care au decis ca locul lor nu e doar la “cratiță” sau la pus de murături și zacusca, chiar dacă știu sa le fac și le fac chiar bune. 🙂 Timp de 10 ani cam asta am făcut, însă nu este timp și pentru a fi gospodina perfecta și a excela pe plan profesional. Nu e loc pentru amândouă trebuie sa ști sa îți prioritizezi opțiunile, ca atunci când ajungi sa fi mai mult gospodina vei pierde foarte multe conexiuni legate de dezvoltarea ta personală dar și în relaționarea cu oamenii. Luând decizia ca viata profesionala sa devina prioritatea ta vei excela și vei avea parte de acele resurse necesare sa poți delega pe altcineva sa facă toate acele lucruri pentru tine având satisfacția ca și tu faci o fapta buna, dând cuiva de lucru.

P.S. Ce ai zice sa fii și tu prezenta la următorul eveniment Success Day peste 3 luni, în luna lui februarie ? 🙂 Eu una abia aștept !

Kisses,

Calliope

„Make it happen today and forever”

a53708d9-5e67-4a7b-8c39-41df8ef0638e

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s